Aici in Danemarca parintii isi inscriu copiii cam din momentul in care s-au nascut pentru un loc de cresa, ceva in genul inscrierilor la noi pentru liceu. Exista varianta cresei si varianta unei bone "de stat", cand copilul merge acasa la o persoana aleasa de comuna, intr-un grup de maxim 5 copii. Noi am preferat cresa, fiindca personalul de acolo e mai instruit si pentru un non-danez, Teodor ar avea mai multe sanse sa isi gaseasca un ingrijitor compatibil cu el.
Sistemul danez
Saptamana asta am primit o scrisoare de bun venit de la directoarea cresei, ceea ce mi s-a parut foarte dragut. In afara de tot felul de informatii despre ce o sa manance, cum si unde se joaca, ce hainute trebuie sa le ducem, ne-a trimis si o carte postala scrisa de ea personal, un fel de bun venit.Suntem invitati sa vizitam cresa si sa stam de vorba cu personalul, ceea ce am si facut :) Am observat o multime de diferente aici fata de ceea cu ce eram eu obisnuita acasa:
- in toata cladirea sunt in jur de 30 de copii, separati in 3 clase a cate 10-11. Fiecare clasa are cate 2 adulti ingrijitori. Copiii nu sunt insa limitati sa stea in clasa lor, locul lor. Se pot plimba prin toata cladirea, in hol au chiar spatiu amenajat de joaca. Usa bucatariei sta deschisa, asa ca toata lumea poate vorbi cu doamna bucatareasa. E totul conceput in genul de o mare "acasa".
- copiii petrec cât mai mult timp afara, când e frumos, dar si când ploua. Una din cerinte a fost sa le aducem hainute de ploaie. Majoritatea au un fel de costume întregi, dintr-o bucata, impermeabile, in care de pot juca nestingheriti.
- se doarme afara, lucrul poate cel mai socant pentru străini. Insa copiii nu stau in frig sau curent, e mai mult pentru aerul tare care ii face sa doarma mai bine.
- mâncarea e ecologică si nu se tolereaza dulciuri, bomboane etc. In schimb primesc fructe.

